Peste la cuptor

Pescuti in ulcica de lut la gura sobei

Continuarea articolului Cum se imbolnaveste un copil de pescuit, prezentat de Dan Ionel, cu reteta de boisteni in ulcica de lut la gura sobei…

Cum era aproape de ora miezii, studiază bunica peștișorii, îi sparge la burtă, scoate mațele spală să dă sare. Sare avea din belșug. Merge-n grădina cea bogată ca un corn al abundenței și se întoarce cu doi morcovei super fragezi, o cepușoară nici verde, nici uscată, pețiol de sfeclă roșie (cam paru-cinci bucăți), două frunze mai tinere de la aceeași sfeclă, frunze de pătrunjel și mărar. Dă din poala șorțului ce servise drept coș de cărat veziturile mai înaine pomenite, le spală-clătește, zvântă-toacă mai mărunt sau mai mărișor (așa cum nimerește cuțitul ascuțit) și aruncă-n tigaia de tablă neagră (de unde tefloane în 69) în care sfârâia o lacrimă, hai două că avem doi ochi (iar ochii?) de ulei de dovleac.

Îl făceau atunci la o presă rudimentară într-un sat mai la vale de Târgu Ocna, sat ce se numea Viișoara, de unde era și bunica. Apropos, am observat că majoritatea județelor patriei noastre au câte un sat care se numește Viișoara. A aruncat în uleiul ce ungea fără prea mare dărnicie tigaia, pe rând, ceapa, morcovii, pețiolul de sfeclă și când au fost înmuiate puțintel s-au pupat cu frunzele puse dinainte într-o ulcică mică, de lut smălțuit.

Au ajuns și pescuții, niște piper, cimbrișor (nu cimbru, cimbrișor sălbatic, de munte) și o umbră de rozmarin. Ulcica a primit un capac de frunză de potbal legat sub buză cu un curmei de coajă de tei și a popsit la gura sobei înconjurată de jar ce încet, încet, pe măsură ce se stingea era înlocuit. Într-un târziu, cam după jumătate de oră capacul de potbal acum maronit și sfarogit a fost înlăturat si mirositorul conținut a fost îmbogățit cu o frunzuliță de lămâiță (Lippia citriodora). Ce a urmat, greu de spus. Mirosul și gustul nu pot fi redate pe hârtie sau biți.

peste in oala de lut
Sursa foto: mancare.chinezeasca.ro

 

Doar nenea Stefan sătea cu un păhărel de rachiu tare din pere și afine, pregătit să-l dea de dușcă, dintr-o înghițitură, în timp ce bunica îl avertiza:

-Ai grijă mă Ștefane că-i tare. El, fie odihnit de Cel de Sus, vâră un deget în pahar și zice calm:

-Nagy Isten, io văd că-i moale. Eu de băut nu am băut. Pe vremea aia nu știam ce este bun. Acum după mai bine de patru decenii și jumătate parcă s-ar potrivi cu un Nohan subțirel, ce nu ține de la un an la altul. După ce am mâncat cu mâna, ajutat de o coajă de pâine neagră și tare, o mierlă a fluierat în corcodușul de lângă drum și m-am dus în pod, în fân, să dorm ferit de vipia amiezii și să văd pluta cum tremură și apoi se scufundă, ochii verzi ai iubirii neâmpărtășite și să miros iarbă și mere domnești ascunse de o fată bălaie sub cămașa de in topit

One Comment

Post Comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.